Banii nu sunt totul. Încă

un text mai lung, pe care am preferat să-l pun pe blog, ca o scrisoare, pentru a surprinde mai multe detalii. sau, pe scurt, e posibil ca toate aceste lumânări enorme să nu ajungă pentru tortul în care vor să fie înfipte. 

 

Știu că voi fi luat iar de scandalagiu, dar mă risc. Aș vrea, înainte de etichetare (încercați și de această dată să treceți de titlu, vedeți dacă se potrivește, dacă are sens, și pe urmă cruciți-vă, dacă vă dă mâna!), să contrabalansați prin argumente ce scriu aici.

Casa de cultură a anunțat cu mare fast (reclamă cât cuprinde, de la burtierele TV până la monitoarele de la metrou, în presa tipărită și în mediul on-line) un nou premiu literar. Foarte frumos gest, foarte necesară inițiativă. Numai că… acest premiu nu e un premiu oarecare, ci se dorește a fi cel mai mare premiu literar acordat unui scriitor român, în țară. 10.000 de euro sunt puși la bătaie pentru cel mai bun roman (publicat, se-nțelege) din 2011. Dacă nu s-ar afișa ca un premiu fără număr, n-aș avea nicio problemă cu acest concurs. Din păcate, modul de a se autopropune îl apropie de un concert de manele cu strigare decât de unul literar. Dacă ar fi fost la jumătate ca sumă, poate că nu mi-ar fi atras atât de mult antipatia. Așa, mi-am permis să-i fac reclamă negativă. E cea mai bună promovare. La fel de gratuită ca și a juriilor.

Un precedent și o ștachetă

 

Prima problemă, de fond, este că suntem în criză culturală profundă. Instituțiile gâfâie, TVR Cultural își încetează activitatea, ICR-ului i se taie bugetul și începe să-și anuleze angajamentele contractate, strategia națională se modifică după bunul plac al politicienilor (altfel, niște distinși cu respect față de cuvântul atât de solemn, cultură, mai ales rostit cu tricolorul la purtător). Revistele literare se sting precum lumânările tortului (ca să nu fie macabru), au dificultăți reale în difuzare, atragerea publicului, recuperarea datoriilor de la intermediari, librăriile devin tot mai mult papetării (sunt orașe întregi rămase fără librării, nu mai spun de anticariate), bibliotecile devin mai mult procupate de crearea de ludoteci decât de a încuraja cititul, pe scurt, situația nu e deloc roză. Dar să nu fiu catastrofic. Lucrurile se pot regla din mers, cât mai există energie, interes și o minimă soluție de avarie. Ei bine, în tot acest context, vine un premiu de 10.000 de euro, care să recompenseze excelența, care să încurajeze scriitorul român, care să-l facă –zice-se- mai vizibil. Un premiu care propune un precedent, ridicând foarte sus ștacheta. Acum, știu că-n sport, adică într-un domeniu competitiv, cu reguli clare și rezultate palpabile, niciun săritor în înălțime, oricât ar fi de bun și cât de mult și-ar dori să bată recordul (personal, național sau, în funcție de posibilități, mondial) nu sare fără încălzire. Adică ridică treptat ștacheta, pentru a nu rata totul dintr-o săritură nefericită. Prea multă siguranță de sine, mai ales când vine din partea unui atlet necunoscut, nu prea are sorți de izbândă și nici nu inspiră prea multă încredere.

Dar s-o luăm pe rând, cu calm și cu argumente.

Nu contează cine este Casa de cultură, nu contează cine dă banii. E foarte bine că așa ceva există și că s-au găsit oameni dispuși să investească în –nu-i așa? – imaginea scriitorului român. Nu contează impresia personală că în spatele poveștii s-ar putea afla cineva care încearcă să-și cumpere un loc în literatură (nu e o acuzație, nici o bănuială, pur și simplu un raționament logic). Cine ar pune pe masă 10.000 de euro, care-n zece ani, să zicem, ar însemna 100.000 de euro băgați în literatură? Nu cineva care vrea să fie recunoscut pentru asta? Senzația mea e că s-ar putea interpreta și-așa, mai ales că, suma asta, de 100.000 de euro, poate însemna burse, lecturi plătite, reeditări, în fine, foarte multe lucruri pentru foarte mulți scriitori (pentru că despre scriitori este vorba).

Prin urmare, salut inițiativa, exclud posibilitatea (logică, repet) ca în spatele poveștii cineva să vrea să devină fie scriitor (lăsați-mă să dau singur cu bâta-n baltă) cu acte în regulă, fie mecena cu bătaie lungă, și mă opresc la datele concrete.

Ce-și propune acest concurs ?

Iată un citat de pe SemneBune.ro (pe site aici http://www.acadecu.ro/mario-de-mezzo-pentru-semnebune-ro-daca-acest-premiu-se-impune-pentru-autorii-castigatori-ar-trebui-sa-insemne-ca-ei-pot-trai-numai-din-scris-n17.html):

Mario De Mezzo, preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură, a vorbit pentru SemneBune.ro despre importanţa pe care o poate avea, în timp, Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanului anului 2011 pentru autorii câştigători şi pentru literatura contemporană.

SemneBune: Cum explicați existența un asemenea concurs într-o perioadă atât de dificilă din punct de vedere economic și social?

Mario De Mezzo: Noi nu ne-am dorit sau propus să dăm un premiu în funcţie de perioada economică. Am vrut să dăm un premiu care să răsune, care să îi motiveze pe toţi autorii să se înscrie în concurs, să fim siguri că romanul câştigător este cel mai bun. Am vrut să dăm un premiu care să nu fie numai simbolic, dar să şi însemne ceva, să îl ajute pe autor într-un fel. Un astfel de premiu ar putea să asigure liniştea unui autor cel puţin nouă luni de zile, timp în care el ar putea să mai scrie un roman.

SemneBune: Cum s-a născut acest proiect și care credeți că ar fi beneficiile lui pe termen scurt și mediu?

Mario De Mezzo: Proiectul s-a născut din dorinţa de a ridica nivelul de conştientizare cu privire la lectura în România. Oamenii citesc din ce în ce mai puţin, intră din ce în ce mai puţin în librării. Preocupările se schimbă şi din diferite motive, unele foarte cunoscute de noi toţi, cititul nu mai este o prioritate. Teoria noastră este că dacă literatura română s-ar ridica şi am avea modele din nou, autori români valoroşi promovaţi aşa cum trebuie, oamenii s-ar reîntoarce spre citit. Ştiu că timpurile erau altele, dar energia nu cred că e alta. Nichita Stănescu, de exemplu, electriza oamenii. El dăruia o energie care îi împingea pe oameni în poezie. Nichita mai avea un avantaj mare: ajungea la toţi oamenii, de la intelectuali la oameni simpli. De acest lucru avem nevoie: de un autor român care să fie electrizant şi care, prin scriitura lui, să ajungă la toţi oamenii, elitişti sau obişnuiţi.

Superlativul care poate lipsi

Ce n-am putut înțelege la acest premiu (dincolo de presiunile unora de a încerca să-mi ceară explicații prin intermediari, dorind să pună la îndoială parteneriatul concursului cu revista Observator cultural, unde nu se acceptă, după cum știți, cenzura și poți gândi și-n afara politicii parteneriale) este de unde nevoia superlativului. De ce trebuia să fie musai cel mai mare premiu dat vreodată în România (nu stau să cercetez, e posibil nici să nu fie așa, cert este că 10.000 de euro sau $ au mai primit Llosa și Kundera, la premiul acordat la Neptun), de ce apar cei mai valoroși critici (cine a dat această etichetă?, oare faptul că juriul e pe cinci ani și Alex Ștefănescu e președinte îi asigură șefia criticii pe următorii cinci ani?, dar oare are critica literară nevoie de șefi mai mari și mai mici, chiar trebuie gândit totul la nivel organizațional?) și cei mai influenți bloggeri (poate c-or fi pe trafic.ro, deși cred că, dacă e să ne gândim la trafic, Mircea Badea, Elena Udrea, chiar Adrian Năstase ar avea un trafic cel puțin comparabil cu cei selectați – în afară de a fi ambasadorul unui colecții la editura ALL, raluxa.com nu prea pare să aibă tangențe cu literatura).

Dar să trecem puțin la bloggeri

Am fost printre marii susținători ai blogurilor. Ba chiar, prin 2007, când nu prea erau creditați, unul dintre puținele numere din Pana mea i-a invitat pe bloggeri (și erau bloguri serioase) să se exprime. Prin urmare, știu despre ce vorbesc în materie de bloguri literare și, mai mult, știu ce să urmăresc. Cu părere de rău, din lista de bloggeri a acestui premiu sunt prea puțini care ar conta (literar vorbind) măcar la nivel de vizibilitate (dar, sigur, gusturile nu se discută, iar la literatură văd că oricine se pricepe, chiar și cu ghidaj).

Iată mărturiile a patru dintre acești bloggeri :

Un juriu format din cei mai influenţi bloggeri din mediul online românesc va desemna câştigătorul marelui premiu dintre cei 5 scriitori nominalizaţi de juriul de specialitate.

1. pe blog http://www.acadecu.ro/constantin-pistea-b4.html

constantinpistea.wordpress.com/
Mi-ar plăcea ca într-o zi să-i dau personal unui scriitor 10.000 de euro. Cunosc vreo doi care ar lăsa literaturii române măcar o capodoperă dacă ar avea banii aceştia.
Cu ei, ar putea trăi şi crea în linişte, fără grija asigurării existenţei. Nu-mi fac iluzii şi nu sper că o să pot face gestul acesta în viaţa pe care o trăiesc. Dar o să mă bucur nespus dacă aprecierile mele de cititor îşi vor face efectul şi în buzunarul plin de găuri al unui scriitor.

2. Pe blog aici http://www.acadecu.ro/andreea-retea-b13.html

andressa.ro
Am acceptat invitaţia de a face parte din acest juriu pentru că surpriza de a descoperi un nou talent nu poate fi decât plăcută. Citesc mult şi trăiesc din scris, ca blogger şi jurnalist, deşi nu m-aş compara cu un scriitor, fie el şi unul la început de drum, dar viaţa mea este strâns legată de cuvinte şi sunt onorată să fiu în ipostaza de a face parte dintr-un astfel de juriu.

Cum citesc de cele mai multe ori la recomandarea criticilor sau a prietenilor, m-aş bucura ca de această dată să fiu printre primii care găsesc un nou talent literar. Abia aştept să recomand volumul preferat din lista scurtă primită de la juriu.

3. Pe blog aici: http://www.acadecu.ro/maria-coman-b5.html

Mie îmi place să citesc, recunosc, ce să fac? La fel, recunosc faptul că n-am mai prea citit autori români. N-am mai citit, pentru că încercările pe care le-am făcut m-au dezamăgit. Probabil e vina mea, habar n-am, dar mă bucur tare că pot să fac parte dintr-un juriu şi că voi citi – sper – multe lucrări de calitate. Cine ştie, poate viitorul meu scriitor preferat e pe acolo, pe undeva.

4. pe blog aici: http://www.acadecu.ro/ruxandra-predescu-b15.html

printreranduri.eu
Am acceptat cu bucurie invitaţia de a face parte din acest juriu pentru că este o ocazie oferită nouă, cronicarilor din online, de a duce mai departe părerea cititorilor, aşa cum o percepem din comentariile la articolele noastre de pe blog dar, mai ales, pentru că astfel putem ajuta la promovarea literaturii româneşti, a cărţilor şi a cititului într-un prezent dominat mai degrabă de vorbe decât de cuvinte.  

Și o captura foto absolut delicioasă, cu alt blogger din juriu (sigur, între timp s-a remediat, dar captura e reală și a zăbovit pe site-ul celui mai cel premiu literar; am ales-o pentru umorul involuntar al situației).

Nu voi supralicita. Poate că fără aceste declarații, lucrurile ar fi stat mult mai bine. Nu știu cu ce ochi vor citi marii scriitori înscriși aceste dovezi de atașament față de literatura română, dar sclifoselile de mai sus îmi dau senzația (personală) unui clișeism greu de explicat. Pe măsură ce se adaugă și se comentează, riscul devine din ce în ce mai mare să ne confruntăm cu un SMURD pentru literatură.

Cineva care n-a prea citit literatura română e în măsură să dea cel mai mare premiu acordat unui scriitor român. Cineva care vede în scriitori niște sărăntoci (nu c-ar trăi foarte bine, dar mi-amintesc de scrisoarea Antoanetei Ralian, care a dat bani înapoi, considerând c-a fost plătită prea mult pentru o traducere) vrea să facă un gest caritabil. Cineva care vrea să descopere noi talente. (Cum adică noi talente? Dintre cele mai bune cărți ale lui 2011? Trebuie certificat talentul cuiva care a publicat deja, a fost selectat de un juriu de critici, poate a mai luat și niște premii, de către un blogger entuziast?) În fine, cum pot niște critici serioși să accepte o asemenea regulă a jocului? Să te asiguri că trimiți în finală cinci cărți bune și să lași decizia pe impresiile de lectură ale unora care nu au ce să spună despre literatura română? Poate că ideea îi aparține, totuși, lui Alex Ștefănescu, și trebuia continuată emisiunea de rebuturi de la TV.

Din lista de bloggeri (n-o pot parcurge până jos, am și alte lucruri de făcut), trei nume mi-au atras atenția: ionuca, Dan Liviu-Boeriu și Dragoș Butuzea. S-ar putea să mai fie și alte nume OK în context, Victor Kapra, spre exemplu, îmi cer scuze de pe acum că nu le pot identifica în graba în care mă aflu, dar cel puțin cei patru de mai sus, din care am preluat argumentul de participare, și raluxa.com îmi apar ca niște amatori cu acte în regulă. Nu doar marcați de solemnitatea momentului, dar și siropoși la nivelul elementar. Pun pariu (dar asta rămâne strict în afara discuției) că printre acești voluntari există scriitori ascunși, cu manuscrise la sertar. Dar să nu fiu ironic degeaba.

Apoi, Dragoș C. Butuzea, pe care-l respect, abia a aflat de anumite cărți care între timp au ajuns și prin manualele școlare (cazul Muzici și faze, vezi aici  http://chestiilivresti.blogspot.ro/2012/08/muzici-si-faze-de-ovidiu-verdes.html), ceea ce poate că nu-i asigură un avantaj în receptarea cărțior românești, în genere văzute altfel de către bloggerii atenți la traduceri și la cartea străină. E un tip echilibrat, care ar putea să vadă dincolo de interesul strategic al concursului și de suma de bani pusă în joc. Pentru că nu suma e în discuție, ci felul în care o astfel de sumă ridiculizează un sistem întreg și anunță binele național.

Așadar, ionuca, Dragoș C. Butuzea, V. Kapra și Dan Liviu Boeriu (un tip f fain, care scrie în reviste literare și e critic literar, mă rog, aici într-o ipostază secundară) sunt excepțiile de rigoare la ceea ce aș numi un amatorism deplin pus la muncă pentru salvarea patriei literare. Suntem o țară de salvatori, ce mai!

Dar – iată- declarația lui Dragos, de pe facebook:

Dragos C. Butuzea : eu nu primesc nici un leu (sau euro) pentru acest proiect. organizatorul e un ong. si sincer, nu-mi place demezzo. insa e o sansa ca un autor roman sa scrie un roman si sa ia 10000 euro pentru el (si asa se plang toti ca nu sunt bani pentru cultura, desi in capitalism multi artisti traiesc din mecenate, fara sa se intrebe de unde sunt banii). iar daca eu pot contribui ca acest roman sa nu fie de toata jena, e ok. ce fac altii, ii priveste.

Jos pălăria pentru intenție. Doar că rămân detaliile și nuanțele. Multe, prea multe, pentru o lume atât de grăbită să nu zăbovească asupra lor. Ca să închei pe această temă, lista bloggerilor literari care contează e cu totul și cu totul alta.

O paranteză

În fapt, cineva trebuie să-și asume și să recunoască, măcar în fața celor care nu au ce să-și reproșeze și să le transmită un mesaj clar> nu am fost în stare să menținem o ștachetă și o profesionalizare, reprofilați-vă, găsiți-vă o meserie care să existe în realitate, să reprezinte ceva, nu doar un rol de asistat social.

Dacă depășiti viziunea banilor puși în joc, poate descoperiți de ce principiile sunt mai importante decât persoanele. Și dacă nu credeți că banul e totul, s-ar genera o dezbatere la obiect/pe subiect.

Principiul elementar este că nu poți veni să negi toată industria, cu un premiu sfidător, care să premieze o carte pe care nu o ai în portofoliu. Intențiile pot fi bune, dar când plusezi cu banul ca să arăți că faci mai mult decât toți, că dai o lecție revistelor, editurilor, tuturor, când vii și te bați cu pumnul în piept că poți face tu ceea ce alții n-au putut (de-asta mă-ntrebam dacă respectivii organizatori au habar de presa literară sau de sistemul literar, așa cum e el, când îl sfidează), seamănă a altceva. Repet, banii pot fi aruncați fără număr, contează și cum îi arunci și mai ales în cine. Dar, sigur, în România oricine poate deveni orice, mai ales scriitor.

O discuție despre rolul de marionetă al scriitorului contemporan, irelevanța lui în așa-zisa societate culturală trebuie purtată plecând de la deprofesionalizarea continuă (dispariția redactorilor de carte, a revistelor literare, incapacitatea facultăților de litere de a păstra studenții în zona de interes literar) și până la dispersia autorității (critica literară ajunsă la nivel de blogăreală, premiile literare surclasate de darurile și strigăturile oricărui investitor de ocazie). În România, meseria de scriitor este nu doar pe cale de dispariție, dar și o batjocură publică și interes local. O consecință a cedărilor și a compromisurilor, acceptării primului sponsor, memoriei scurte și lipsei de viziune. O cădere pe care alte generații nu și-o puteau imagina. Mii de impostori se legitimează azi ca scriitori, sute de edituri cotizează la maculatura națională. O uriașă uzină necunoscută publicului mare colcăie de genialitate, într-un orgoliu colectiv inimaginabil. A spune că literatura are nevoie de voluntari (când, de fapt, are nevoie de profesioniști plătiți) e un semn clar de ruptură totală cu realitatea. Literatura nu are nevoie de salvatori, se salveaza singură, se reglează singură, prin mecanisme funcționale, clare și bine delimitate. Aici nu e sport național sau cămin cultural, la care participarea să conteze. O carte e bună sau nu, un sistem e funcțional sau nu, nu există alternative, scuze, explicații. Tradiția, reprezentativitatea, valoarea sunt singurele care contează. Restul ține de un marketing ieftin sau scump, care nu face decât să bagatelizeze o întreagă industrie. Clar, una care se mișcă greoi, dar care nu trebuie să stea cu mâna întinsă.

Romane înscrise

http://www.acadecu.ro/romane-inscrise-13.html

În sport, mingea e rotundă și orice competitor devine periculos, vorba unui antrenor. Dar în literatură nu cred că se poate ajunge atât de jos, amestecând scriitorii locali cu cei care ar trebui să reprezinte excelența. Dacă s-a vrut o Cântare a României romanului, acest premiu a reușit deja să aducă în prim plan o stare de fapt. Oricine se poate înscrie în concurs doar pe considerentul c-ar fi scriitor. Nu contează cât de mediocru. De-asta refuz să creditez, fie și la nivel de concept, un astfel de demers. Oare cum e să candidezi alături de cărțile lui Marin Ifrim?

Sigur, poate că vor fi și edituri serioase care vor trimite, dar până acum spectacolul e o splendidă catastrofă (excepțiile confirmă din plin regula).

Nota> cum n-am verificat informatia transmisa mai sus (asta este, trebuia sa verific, nu sa ma iau dupa mesajele binevoitoare), am facut o confuzie. Nu celebrul Marin Ifrim si-a inscris romanele in consurs, ci alt Ifrim. Imi cer scuze pentru eroare, dar, de fiecare data cand dau un exemplu de mediocritate literara locala, indic numele acestui Marin Ifrim. Asa se explica si graba de a posta (ceea ce e, desigur, o eroare), dar si bucuria de a indica mediocritati care se pretind scriitori. Am sa modific (deci imi recunosc greseala, distinse MI), dar imi pastrez pozitia. Cu nulitati literare de acest gen nu exista decat o alternativa: repetitia, poate invata ceva. 

JURIUL criticilor și motivațiile lor

http://www.acadecu.ro/cine-face-parte-din-juriul-de-specialitate-n14.html

Comunicatul de presă

(pe site : http://www.acadecu.ro/premiul-literar-augustin-fratila-p1.html)

Asociaţia Casa de Cultură lansează prima ediţie a Premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2011, în valoare de 10.000 de euro.

În concurs se pot înscrie toţi autorii care au publicat un roman în 2011, expediind trei exemplare ale cărţii pe adresa Asociaţiei Casa de Cultură şi completând formularul de înscriere până în 23 septembrie 2012. (Înscrierile pot fi făcute şi de către edituri.)

Juriul de specialitate format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache va stabili finaliştii concursului (cinci autori). Numele acestora vor fi cunoscute în 8 octombrie.

Între 10 octombrie şi 2 noiembrie cei 20 de bloggeri vor alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2011, în valoare de 10.000 de euro.

Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în 7 noiembrie 2012 la Hotel InterContinental Bucureşti.

Premiul literar „Augustin Frăţilă” va fi acordat în fiecare an pentru cel mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de cei mai valoroşi critici literari şi de cititorii activi în mediul online.

Premiul literar „Augustin Frăţila” este o metodă practică prin care Asociaţia Casa de Cultură îşi propune să îndeplinească misiunea de promovare a lecturii. Stimulând literatura cu un premiu consistent şi aducând în atenţia publicului un roman apreciat de exponenţii foarte multor oameni (atât critici literari, cât şi bloggeri) dorim să resuscităm pasiunea pentru lectură şi apropierea de literatura română. Avem încredere în succesul acestui proiect şi ne bazăm pe sprijinul tuturor celor implicaţi în actul de lectură: autori, editori şi cititori!

Mario De Mezzo, Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură

Jurizarea

De pe site:

Jurizarea se face în două etape, astfel:
Etapa I:
Un juriu format din specialişti (critici literari) va nominaliza, din totalul celor înscrişi, 5 autori români cu romane publicate în anul precedent acordării premiului. Preşedintele juriului este Alex Ştefănescu, iar juriul este ales pe o perioadă de cinci ani.

Etapa II:
Un juriu format din cei mai influenţi bloggeri din mediul online românesc va desemna câştigătorul marelui premiu dintre cei 5 scriitori nominalizaţi de juriul de specialitate.

REGULAMENTUL

Premiu literar „Augustin Frăţilă”, ediţia I, 2012

 

FORMULAR DE ÎNSCRIERE LA CONCURS

Editura:…………………………………………………………………………

Adresa:

Autor:

Nume şi Prenume:………………………………………………………………………

BI/CI cu Seria: …………….Numărul……………….CNP.……………………………

Solicit, prin prezenta, înscrierea la Concursul Premiul literar „Augustin Frăţilă” organizat de Asociaţia Casa de Cultură cu romanul: ……………………………………………….., publicat în limba română de Editura ………………………….., în luna …………2011.

Declar pe propria răspundere că romanul a fost publicat pentru prima dată în anul 2011.

Declar pe propria răspundere că am luat la cunoştinţă prevederile prezentului Regulament şi sunt de acord să:

– să trimit prin poştă sau curier, sau să depun direct la sediul organizatorului, în termenul indicat de acesta, Formularul de înscriere însoţit de 3 exemplare ale romanului înscris în concurs;

– să trimit prin poştă sau curier, sau să depun direct la sediul organizatorului, în termenul indicat de acesta, 20 de exemplare ale romanului înscris în concurs – în cazul în care acesta este nominalizat de juriul de specialitate şi trece în etapa a II-a.

Prin completarea Formularului de înscriere, fiecare participant îşi dă acordul scris pentru:

– retipărirea romanului său, în cazul în care acesta va fi desemnat câştigătorul Premiului literar „Augustin Frăţilă” – EDIŢIA I. Retipărirea se face în tiraj de 1000 de exemplare, costurile fiind suportate de Asociaţia Casa de Cultură. Tirajul este destinat Sponsorului principal al concursului şi va avea inserat pe coperta 4 logoul acestuia. Decizia de retipărire aparţine în exclusivitate Asociaţiei Casa de Cultură.

– participarea la 10 evenimente organizate de Asociaţia Casa de Cultură pe parcursul anului 2012, respectiv 2013. Scopul fiind dezvoltarea unor programe ample ce susţin promovarea scriitorilor români şi a romanului românesc contemporan. Cheltuielile vor fi suportate în totalitate de Asociaţie.

Neîndeplinirea uneia dintre condiţiile impuse de Regulament va duce la descalificarea automată a participantului.

Data Semnătura

Ce reprezintă acest regulament?

O nouă marcă înregistrată, un nou precedent. Autorul și/sau editura cu care acesta se presupune că are un contract își cedează drepturile pentru un tiraj de 1000 ex. Mă-ntreb ce editură sau ce autor serios permite ca un volum aflat în portofoliul unui brand editorial să se republice, când, probabil, nici nu și-a epuizat primul tiraj ? Apoi, o problemă strict tehnică, 20 de exemplare din volumele finaliste merg spre cei 20 de bloggeri (și ei, firește, cei mai importanți). Nu știu câți autori sau edituri își permit să se debaraseze de 20 ex așa de ușor (sigur, pentru 10.000 de euro se pot face destule) și, mă-ntreb, naiv, dacă pierzătorii vor fi măcar despăgubiți cât de cât, dacă nu câștigă în marea finală.

 

În loc de concluzii

În loc să fie un premiu serios, care să propună ceva constructiv, premiul Augustin Frățilă încurajează amatorismul, creează un precedent (acela în care profesioniștii se lasă pe mâna unor bloggeri, în cea mai mare parte străini de literatura română; nu știu dacă într-o meserie serioasă se poate așa ceva, imaginați-vă un medic lăsând o operație pe mâna vizitatorilor, dar asta e, literatura e pentru toți, știi să citești, poți deveni om cu păreri, publici cine știe pe unde și cum, ajungi scriitor), sfidează sistemul prin suma alocată. Dincolo de beneficiul și sperața pe care o trâmbițează, destabilizează piața, încurajează tiraje paralele la cărți aflate în portofoliul altor edituri, se autodeclară cel mai mare premiu (cu cei mai buni din parcare) devenind mai mult decât suma tuturor premiilor existente.

Nu-mi explic cum au acceptat criticii acest pariu. Dincolo de efortul gratuit, ca și al bloggerilor, e vorba despre prestanță și credibilitate. Nu poți lăsa pe mâna unei bloggerițe cum e raluxa.com cel mai mare premiu literar, e o nuanță destul de importantă. Asocierile sunt libere, dar când te consideri reprezentantul criticii (atât de blamată pe unele bloguri), puțină selectivitate și un pic de orgoliu (constructiv) nu strică. Aici nu este vorba despre persoane, ci despre principii. În fotbal, există selecționatele divizionare. Chiar dacă pierd, meciurile acelea nu intră în palmaresul echipei naționale, iar antrenorul, care ține la rezultat, face doar teste. S-ar putea să greșesc, dar nu poți juca la nivel înalt cu o echipă de amatori. Descalifici meseria doar de dragul imaginii și al traficului. Nu cred că e vorba despre salvarea scriitorilor sau a literaturii. Nimeni nu va salva literatura cu 100.000 sau cu un milion de euro. Sigura salvare vine din interior, din cărți bune și din autori care-și respectă meseria. Iar criticii tocmai la asta sunt chemați: să tranșeze amatorismul agresiv de ceea ce e posibil să conteze.

P.S. 1

Chestiunea delicată vine și din titulatura premiului. E extrem de onorabil să-i cinstești memoria lui Augustin Frățilă, dar să faci din numele lui cel mai mare premiu literar (sau literal?, oare cum ar fi corect ?) e exagerat și derutant. Dar așa e să fie în Ro: premiul Mihai Eminescu să fie un brand Gellu Dorian, iar cel mai mare premiu literar să poarte numele lui Augustin Frățilă. Nu o luați ca o lipsă de respect (știu, risc și mai mult cu aceste afirmații, mulți îmi vor întoarce spatele, și mai mulți vor râgâi la bere că-s nebun), dar există o măsură în toate. Poate că Augustin Frățilă a fost un profesionist desăvârșit, dar coordonatele acestui premiu sunt prea mari. Nu merita să intre în acest malaxor de superlative gratuite.

P.S.2

Vatra, revista fondată de Caragiale, Slavici și Coșbuc în 1894, reluată în 1971, riscă să se desființeze în anul Caragiale, an în care se va acorda (zice-se) cel mai mare premiu literar din Ro. Curat murdar, s-a găsit perfect momentul când să fie salvată națiunea literară!  (http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/articol/atentat-la-cultura-ardeleana-dobre-vrea-sa-ingroape-revistele-vatra-si-lato.html)

P.S.3 Mă puteți înjura, dar aș prefera niște răspunsuri punctuale. Salut apariția unui premiu, nu pot rămâne indiferent la enormitatea lui. Fiecare e liber să-și consume cum vrea banii. Cum mă ironiza cu mare stil cineva pe facebook, ar fi bine să nu mai dau sfaturi altora ce să facă cu banii lor. Am spus, nu dau sfaturi, fac reclamă. Numiți-o frustrare, dar frustrarea nu presupune argumente.