Publicat de: miculftiriadi | August 27, 2011

MM – Ciocănitoarea (fragment din partea a III-a)

Ciocănitoarea

 

Parc-o văd cum intra în clasă: „Aveţi grijă, că la intrare e gheţuş, să nu mai cadă vreun prost cum am păţit eu mai devreme!”.

 Pupăză Amalia Liliana. Pe scurt, Ciocănitoarea. Domnişoară. O nefutută cu care făceam mai mult P(regătire) T(pentru) A (părarea) P(atriei) decât româna. Atârna  sacoşa de rafie (deşi se dădea din familie bună) la vedere şi-ncepea scorpia să scoată ceaslovul. Scris după dictare: Constituţia Republicii Socialiste România.

 

„De ce nu scrii?”

„Am Constituţia acasă, tovarăşa!”

„Poţi s-o ai şi-n cap, prostule! Dictez la pereţi? Pune mîna pe stilou!”

 

 Când trec prin faţa fotografiei înrămate de pe balcon, mi se furnică pielea. Poză de grup color, cu răţuştele-n fustă trei-sferturi neagră şi cămăşuţe roz cu alb, iar mânjii, la sacou şi perciuni de antidepeşari convinşi. Cu ea moţ, rânjind ca tută. Ţapănă, gata să-ntreţină mimozele („Ce mai faceţi, doamna dirigintă?”, „O să venim să vă vedem, sigur că da”, căcaturi de-astea festive), şi noi, cu ţigările ude-n gură, făcându-i la revedere dirigă dragă cu muie spre ochii beliţi:

„Ptiu, nu e bine ce faceţi!”.

 

Zău?

Da’ când nu ne scoteai  din „proşti şi tîmpiţi” şi ne confiscai sandvişurile din ghiozdane, să-ndurăm foamea, că nu-ţi scriam după dictare comentariile, sau când ne plezneai peste unghii, că nu-ţi ştiam nu ştiu ce articol din Constituţia statului pulii, cum era, fată dragă? Te simţeai împlinită, gagico? Vorb-aia, Ministerul Învăţământului te plătea la zi pentru serviciile tale complete, de câte ori să mai aflăm asta ? Educaţia cuvîntului, educaţia stomacului şi educaţia palmei. Ori asculţi de vorbă bună, ori mori de foame, ori te şterg cu un dos de palmă.  Doar-doar oi vedea cum cad stelele, în cerul pizdii mă-tii de profă!

 

„Dacă mai aud o muscă, şterg tabla cu voi!”

 

Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român – eveniment de însemnătate excepţională în viaţa social-politică a ţării – va analiza activitatea desfăşurată de partid, de întregul popor pentru îndeplinirea hotărîrilor Congresului al XIII-lea şi ale Conferinţei Naţionale din 1987 şi va adopta Programul-Directivă cu privire la dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1991-1995 şi orientările de perspectivă pînă în anii 2000-2010.

 

Aşa.

Pe margini, flancul drept, batoza de istorie, am uitat cum o chema, doamna Vlad de desen. Pe aripa stângă, Sănducu-chimista şi Rache, femeia de serviciu, la ţinută de serbare. Tablou de familie, muică!

Lipsesc mulţi. Dar nu ştiu cum dracu’ tocmai restul de carii. Şpăgarii. Oase, schilodul de mate, şi Zizi Popescu de geogra. O hoaşcă şi-un comunist. Că ăştia luau tot.

 Oase lua porumb, ţuică şi tărâţe. Nu-n timpul anului. Aştepta tacticos corigenţele, când nu mai trăgea Lada-n curte, o parca strategic după terenul de sport. Atunci să-l fi văzut ce sălta cadavru’ ambulant sacu’ cu ştiulete, cu tărâţe sau cu ce morţii lui era, damigeana de vin şi de ţuică. Ziceai că-i la aprovizionare, n-avea treabă! Doar la agapă s-a dat pe brazdă, mulţumit cu sticla de Napoleon: „Bă, proştilor, ştiţi că aţi fost simpatici?”, „Na-na-na! ce mi-ai adus aici, Assos? Marş de-l schimbă pă două Snagoave, tinereţe!”.

 E-ul, clasa elevilor de la ţară, avea programare joia la Zizi. Cu schimbul. Stătea scroafa la casă, în 23 August, şi pentru un cinci amărât, chema fraierii să-i fugărească vreo douăzeci de minute porcu’ prin curte. C-aşa i-a zis bărbăţelul, un fel de şef pe la partid, care, când contemplase el grădina şi cocina, observase că e porcu’ prea gras. Şi trebuia, deci, alergat cu nuieluşa să facă patrupedul muşchiuleţ, să dea bine la frigare.

 

Restul păreau de treabă.

Uite, singurul la care nu cârtea nimeni, da’ nimeni, era Boştinescu de biologie. Se-auzea musca prin clasă. Doar două-trei minute, că repezea pe câte unul s-o omoare. Și până nu prindeau musca nu continua ora. A paralizat prin 2004.

 

Aia de engleză, Şerban Luiza, ce ochi! Era şi bună, ţapănă de ţapănă, piesă de piesă, ţâţe, cur, limbă ascuţită. Belea femeie. A abandonat şcoala pentr-un post de translator în Turcia. Mai merge şi-acum. Conduce un Opel Corsa roşu. Show gagică. Cauciucuri, mânca-i-aş roţile!

 

Şi Ţurţure, de franceză, s-a lăsat. Când a venit, clocea de patru luni. Umpluse catalogul de doi şi ne-a şi zis c-am greşit clasa:

„Cum să greşim clasa?”

„Eu nu mai predau la voi. Să vină doamna Melinte!”

„Cum adică, doamna profesoară?”

„Voi ce credeţi, mă, cretinilor, că stau eu să v-ascult, însărcinată cum sînt, toate aberaţiile şi prostiile voastre? Voi vreţi să-mi iasă copilul tîmpit ca voi?”

 Dus-a fost. Şi-a băgat banii într-o agenţie de turism. Faliment. După a treia naştere, s-a mutat la ţară. Ojasca sau Pârscov. Undeva spre Nehoiu.

 

De Pompilică de latină şi de domnişoara Luci îmi pare rău. Chiar nu meritau.

Ăsta bătrânu’ ne sictirea cu ticul lui idiot : „Să n-am parte de ce văd în faţa ochilor”. Aşa că a adus Pană un pornache unguresc şi l-a deschis sub bancă la poster. Începe gagiu’ cu Cezar, triumvirat şi „să n-am parte…”, când se trezeşte prin ochelari cu crăcane umede de unguroaică epilată. La pariu că nu văzuse-n viaţa vieţilor lui pizdă rasă să-i aburească lentilele. S-a-nroşit tot, începuse moşu’ cu precipitaţii. I se umflase vâna la gât. A uitat şi catalogul în clasă, de şocat. Abia ne-am motivat din absenţe. Promovabilitate in corpore.

 

„Bagă capu-n caiet şi scrie, animalule!”

 

Învăţămîntul trebuie să formeze cadre cu temeinică pregătire profesională, teoretică şi practică, în concordanţă cu cerinţele progresului tehnico-ştiinţific, cu prevederile programelor de organizare, modernizare şi dezvoltare a economiei. Se impune ca întregul învăţămînt să se desfăşoare pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, ale cunoaşterii umane în general, a concepţiei revoluţionare despre lume şi viaţă – materialismul dialectic şi istoric. Este necesar să se acorde o mai mare atenţie însuşirii ştiinţelor sociale, economice şi de conducere, pentru care tinerii absolvenţi, îndeosebi specialiştii, să-şi poată desfăşura în bune condiţii activitatea, pe baza principiilor şi cerinţelor mecanismului nostru economico-financiar.

 

Domnişoara Luci, purisancă stas. La primul an în învăţământ, păluga. Ora ei de fizică devenise o plăcere. Stătea mototoală-n scaun, de când ne luase frica la extemporal. Mototolisem lucrările şi, de lene, îi aruncasem hârtiile spre tablă. Se ridica, aduna una, alta, desfăcea ghemotoacele, le aşeza pe catedră. Singura ei rugăminte devenise prezenţa. Să nu-i plecăm dracu’ din oră, că o ceartă directorul. În rest, filme, Isaura, ce vrem de la viaţă… „Dar dumneavoastră ce vreţi? Altă viaţă?”. Roşie, coaptă, durdulie, singură la părinţi, nouă-n oraş…

Şi-odată se ridică Cipilică, c-o mutră de labagiu trist:

„Domnişoara profesoară, îl puteţi învoi  pe Dudu? E mă-sa bolnavă!” (se vorbiseră ei).

„Manole, uită-te la mine, aşa e, bolnavă?”

„Da, e în spital.”

„Lasă-l pe el să vorbească! Ce-a păţit, vai de mine?”

„E  groaznic, credeţi-mă. Poate că nu ştiţi, dar e foarte grav.”

„Măi, băiatule, ce-are, măi, cancer?”

„Nu, e moartă după pulă, domnişoara profesoară! Ce ziceţi, scapă?” (şi-o bătaie-ntre ăştia după ce s-a cărat, că s-a spart tabla).

 

Aud c-a încăput pe mâna lui Sandu, de Atelier. Nu-nţeleg, că labe mai noduroase şi mai şterse ca la omuleţul ăla doar în cartea recordurilor să se mai găsească. Un deget mare, să nu exagerez, cât trei de-ale mele. Umflate, că nu mai deosebeai amprente la cât pilise la polizor. Şi prost. Neam prost. La halat şi cu diplomat. Când îl vedeam, ne dădeam coate: „uite-l, bă, cum se respectă”.

L-a prins pe Romelu’odată, înainte de oră, şi l-a expediat după diplomat în cancelarie. Se-ntoarce Romi rupt în două, după vreo zece minute, tras la faţă şi cu mâinile tremurânde:

„Ce-ai stat, bă, atîta, vroiai să-l furi pentru tac’tu?  Dă-l încoa’!”.

Pasează diplomatul şi vine spre noi. Cică:

„Mamă, să-mi bag pula, cred că şi-a pus o menghină-n diplomat”.

Atât de greu era.

Nici n-apucă să termine, că-i scapă lu’ Sandu podoaba din braţe. Ce pula mea pica din el?  Numai chei… fixe, mobile, de toate. Când au început alea să cadă, am ieşit cu orice risc din atelier de râs. „Al dracu’, ţi-ai luat diplomat să cari  ciocane?… Doamne!” Seturi de chei, patent, şurubelniţe, şublere, pânză de bonfaier…

„Tănase, pune mîna şi scrie, dobitocule!”

 

Desfăşurîndu-se în anul celei de-a 45-a aniversări a revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, Congresul va face bilanţul realizărilor istorice obţinute de poporul nostru, sub conducerea partidului, în edificarea noii orînduiri şi – pornind de la stadiul actual al societăţii româneşti, de la cerinţele legilor obiective, ale aplicării consecvente a principiilor socialismului ştiinţific în condiţiile concrete ale României – va stabili liniile directoare ale dezvoltării economico-sociale a patriei în perioada următoare, în vederea înfăptuirii neabătute a Programului partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare spre comunism.

 

„A rămas cineva în urmă?”

 

Prevederile şi obiectivele înscrise în Programul-Directivă continuă pe o treaptă superioară orientările profund revoluţionare imprimate întregii opere de construcţie socialistă de hotărîrile Congresului al IX-lea al partidului, care a ales în fruntea partidului pe cel mai iubit fiu al poporului nostru, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, ctitorul de geniu al României socialiste moderne, conducătorul vizionar al întregii naţiuni pe calea progresului şi bunăstării, strălucită personalitate a mişcării comuniste şi a vieţii politice internaţionale, luptător ferm şi consecvent pentru cauza socialismului şi a comunismului, pentru triumful păcii şi colaborării în lume.

 

„Ia zi Bălănescule, cu ce contribui tu la triumful păcii în lume?”

„Eu, tovarăşa dirigintă, am şase porumbei albi la tataia la ţară.”

„Bravo, Bălănescule.”

 

Pornind de la dreptul inalienabil al partidului nostru de a-şi elabora de sine stătător linia politică, strategia şi tactica revoluţionară, pe baza aplicării creatoare a adevărurilor general-valabile, a principiilor socialismului ştiinţific la condiţiile concrete din România – Congresul al IX-lea a luat atitudine hotărîtă şi a pus capăt teoriilor şi practicilor anacronice…

 

„Boancă, ce înţelegi tu prin practică anacronică?”

„Practică anacronică înseamnă o practică care nu mai e în practică. Adică e veche.”

„Vezi că se poate dacă-ţi pui mintea de mormoloc la contribuţie!”

 

Practicilor anacronice, depăşite, ce nu mai corespondeau realităţii româneşti, a combătut conceptul greşit al „modelului unic” în construcţia noii orînduiri, atitudinile dogmatice, conservatoare, de ploconire faţă de unele idei străine, care împiedicau manifestarea forţei revoluţionare a partidului, a capacităţii creatoare a poporului. Prin hotărîrile sale istorice – magistral validate de practică –, Congresul al IX-lea s-a înscris ca un adevărat moment de cotitură în activitatea partidului şi a poporului nostru, care a inaugurat o nouă epocă în construcţia socialistă, a deschis cîmp larg de afirmare a spiritului revoluţionar în viaţa socială, a determinat creşterea puternică a rolului partidului în organizarea şi conducerea întregii opere de edificare a noii orînduiri în România.

 

„Tu știi cînd a avut loc Congresul al IX-lea al Partidului, Busuioc?”

„În 1965, tovarăşa dirigintă.”

„Şi care este hotărîrea istorică care a schimbat destinul ţării noastre?”

„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au ajuns la la conducerea ţării.”

„Răspunsul corect este tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost ales preşedintele ţării.”

 

Întreaga dezvoltare economico-socială s-a înfăptuit în condiţiile afirmării tot mai puternice – ca factori hotărîtori ai progresului multilateral al patriei a ştiinţei, învăţămîntului şi culturii, cu contribuţia remarcabilă şi de înaltă competenţă a tovarăşei academician doctor inginer ELENA CEAUŞESCU, scrieţi întotdeuna cu majuscule, idioţilor, eminent om politic şi savant de renume mondial, militant de frunte al partidului şi Statului nostru.

 

„Alo, nu iese nimeni. Pînă nu termin de dictat, nu iese nimeni în pauză!”

 

România s-a transformat dintr-o ţară slab dezvoltată într-o ţară industrial-agrară în plină dezvoltare, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, ale cunoaşterii umane în general, cu un nivel de bunăstare tot mai ridicat pentru întregul popor.

 

„Boancă, dă-mi un exemplu prin care putem identifica creşterea nivelului de bunăstare. Ce te uiţi ca viţelul?”

„Anul acesta am mîncat patru banane şi anul trecut am mîncat două.”

„Gura! Nesimţiţilor. Adu-mi carnetul de note. Creşterea nivelului de bunăstare nu înseamnă cîte banane îţi dă mă-ta la masă. Treci în bancă!”

 

Producţia industrială este în acest an de 135 de ori mai mare decît în 1945, creşterea obţinută după 1965 fiind de 120 de ori. Producţia agricolă s-a mărit de circa 10 ori, din care de peste 6 ori după 1965.

 

„Cui dictez? La pereţi? Să nu îndrăzniţi să nu-mi învăţaţi lecţia, că dracii vă ia! Săptămîna viitoare vom vorbi despre Programul Directivă cu privire la Dezvoltarea Economico-Socială a României în cincinalul 1991-1995 şi orientările de perspectivă pînă în anii 2000-2010. Şi după recreaţie, aveţi lucrare!”

 

O foaie de hîrtie toată lumea.

„Să n-aud o muscă! Scoateţi o foaie de hîrtie! Lucrare de control!” […]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: