Publicat de: miculftiriadi | August 23, 2011

MM – Albu (fragment din partea a III-a)

Albu

 

  Îi ziceam Albu pentru că, deşi doar într-a doua, albise complet. De la pititea-ntr-o seară prin cimitirul Dumbrava cu nişte păcălici de pe lângă Muzeu. Au găsit un cavou fără lacăt şi s-a băgat înăuntru. A rămas acolo toată noaptea, colegul lui de echipă uitând locul ascunzătorii sau lăsându-l intenţionat, doar-doar s-o căca de frică singur. Ce? Nu vi s-a-ntâmplat? De regulă, la ascunsea, mai ales după nouă jumate, fugeam de-ai naibii spre casă şi ne holbam de la etaje, la ghenă, să-i vedem pe proşti cum ne strigă printre copaci. L-au căutat cu popa şi sectoristul cu lanternele. Îi auzea poate, da-nţepenise pe scară. L-au găsit abia spre dimineaţă, nins în cap şi îngheţat. Luni de zile l-au plimbat prin spitale, au fost şi la Bucureşti, ce mai, a dispărut din circuit o vreme. La masă a revenit cam la un an, constituind excepţia de la „Rîs de voie” şi „Înjuratea”.

 După ce i s-a-ntâmplat ce i s-a-ntâmplat, ăştia mari au jurat că-l răzbună şi-au adus la masa verde o ţigancă ghicitoare, ca să-l pedepsească pe ăla de-l lăsase pe pici în cavou. Coincidenţă sau nu, ce a urmat ne-a speriat de moarte. Numai gândul că o vor rechema pe baborniţă ne făcea să clănţănim. La nici o săptămână de la vizita vrăjitoarei (am scos din buzunar 10 lei pentru ierburile care s-au ars în faţa noastră), vinovatul a rămas fără tată. Se-ntorcea omu’ beat – cum altfel? – de la muncă, lucra la calea ferată, la halta din est, şi l-a tăiat pişarea pe drum. A nimerit nişte fire căzute sub stâlpul electric. Am jurat atunci pe moartea copiilor noştri că nu vom spune nimănui despre pactul cu ciorogladina, că ne moare babacul. Îmi permit, de-acum, am scăpat de blestem.

 În casa piciului lucrurile nu stăteau tocmai bine. Mamă-sa trăia cu sectoristul, iar tată-său, deşi un munte de om şi măcelar pe deasupra, înghiţea găluşca. Bea la masă cu Mitică miliţianul jos la nea Fănel, comentau fotbal împreună, se pupau pe obraji ca fraţii, după care lumea ştia că ăla se-ardea cu femeia fraierului. Nimeni nu cârtea, sectoristul gură-spartă le mai dădea şi nişte bani pentru asta. Să-l laude.

 Albu a venit să-i roage pe băieţi să-l ajute, că taică-su se-nchidea noaptea în bucătărie şi plângea ca prostul. S-a făcut consiliu, am votat, a venit fiecare cu câte o propunere. Nu era unu’ să-l înghită pe sectorist. Unu’ la mână, şontorogii lui locuiau la 1 şi aveau geamul lângă teren, de ne boscorodeau că strigăm după ce marcam goluri, doi, când şi-a pierdut baba verigheta c-a scăpat-o-n găleata de gunoi, Mitică ne-a forţat să ieşim de pe teren şi să răscolim cu mâinile goale containerul, ca să i-o găsim. I-am găsit grăuntele de aur lu’ mă-sa, da’ umilinţa nu i-o puteam ierta. Să vă spună şi Rahan, ce ruşine ne era să mai dăm noroc între noi după ce-i băgasem degetele în smac!

 Aşa că, la sfârşitul lui august, când Mitică se lăfăia în concediu la mare, la uşa babei se-aude soneria:

„Familia Soare?”

„Da.”

„Doamna Marioara Soare?”

„Da.”

„V-am adus comanda. Să-l urcăm în casă, coborîţi dumneavoastră să-l vedeţi jos, cum facem?”

 

 Mezelu’ expirat, obişnuit să primească fel de fel de pacheţele de la fi-su şi atenţii de mărimi şi dimensiuni felurite, l-a sculat pe caltaboş să se bucure dracului împreună. Poate comandase Mitică un congelator, că de când îşi dorea să-l schimbe-n pula mea pe cel vechi şi ştia tot blocu’ de asta şi ce cadou frumos ar fi de 30 de ani de la căsnicia lor de căcat…

„Intraţi, cum să nu-l aduceţi în casă?”

Ţac-pac, sicriul şi crucea repede în faţa uşii.

„Ce-i cu ăsta aici?”

„L-aţi comandat pentru soţul dumneavoastră. Condoleanţele noastre…”

 

Să-ţi bagi pula, a leşinat baba.

Stăteam la doi, cu un etaj mai sus, şi ne hlizeam pe muteşte. Moşu’, scandalizat, gesticula ca disperatul. Au ieşit vecinii, ne-am făcut drum prin mulţime. Ăia de la pompele funebre explicau că se plătise comanda, dovadă numele vopsit pe cruce, „ce căcat să mai facem cu ele înapoi?”

„Şi eu ce să fac cu sicriul? Nu vezi că n-am murit? Uite, na, muşcă!”

„Stai, tataie, du-l  la beci, faci economii, ce te-nvăţ eu?”

 

Şi dă-i, explică-i prostului că ar fi bine să le păstreze pentru când o veni vremea, că „odată şi odată – cu tot respectul – tot va fi cazul să mori şi matale, de ce să mai plăteşti cînd le ai de-a gata? În Micro 3 avem clienţi prevăzători. Le-aducem mobila, se-mbracă la ţol festiv şi se trag în poză să vadă cum le şade-n sicriu. Cum, nu ştiţi? P-ormă-l lasă pe balcon, mai pun şi ghivece în el”. Ce mai, l-a convins pe scârţar.

 Misterioasa comandă achitată a rămas o enigmă pentru Mitică. S-a foit o vreme, a suspectat pe ici pe colo, n-a ieşit nimic, ce să iasă? Acum nu cred că-şi mai face griji, i-a îngropat pe-amândoi cu banii de la fondul de rulment. Şi dacă în primele zile de după Revoluţie a ajuns la reanimare, după ce l-a bumbăcit în lift tac-su lu’ Albu, azi e bine-mersi şef de scară, cu magazin la parter. Cumpără din angro şi vinde cu 5-7 mii mai scump. Afacere, mai ales că Albu şi cu tac-su lucrează pentru el, la dom’ patron. De femeie, nimic concret. S-ar zice că s-a călugărit. Dar asta poate fi altă poveste.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: