Publicat de: miculftiriadi | Iulie 23, 2011

Scriitorul local (o campanie de deparazitare mentală)

Specie ceaușistă, scriitorul local s-a născut dintr-o tentaculară Cântare a României, vechea legiune de talente (nu fără părți onorabile, dar cu multe rezerve ca principiu) și puzderia de cenacluri școlărești care au botezat scriitori pe bandă rulantă (între cercul pionierului și sutele de antologii de după Revoluție nu există mare diferență, decât la nivel financiar).

Scriitorul local e un ins practic. Este reprezentantul local al gloriei oficioase. Cum politicul produce pe bandă rulantă impostură, cum nivelul literar e ceva greu de înțeles de aleșii neamului (fie și locali), toată politica vorba ceea culturală pică pe umerii unor persoane calificate. Și care ar fi acelea, în plan local? Directorii de biblioteci, de case de cultură, de muzee, de case memoriale, de reviste (câte mai sunt). Artiști, scriitori, mulți scriitori. Foarte mulți scriitori. Dar ce-i face pe mulți dintre scriitorii locali scriitori? Un CV-literar, firește. Niște ISBN-uri publicate contracost prin maghernițe fără distribuție, niște lecturi bifate de niscai bibliotecare prin câteva filiale comunale, o cronică aranjată în ziarul local (și-așa plin de reclame). Apartenența la tot soiul de ligi, congrese naționale și chermeze interjudețene, la care reciprocitatea e subînțeleasă (trimitem pe-ai noștri să bea anul ăsta, la anul veniți voi). Și, ca toată confuzia valorică să prindă bine la poză, respectivii se legitimează ca membri prin tot soiul de reviste de zece exemplare tiraj, pentru care bat la ușa sponsorilor locali. Nu sunt puține cazurile (voi reveni cu date concrete), când bieți comercianți, altfel onorabili, se trezesc cu cartea de vizită a unui astfel de scriitor local și suportă, pentru încurajarea culturii, nu?, plata unui tiraj sau a unei deplasări cine știe pe la ce bețivăneală sau, evident, depunere de flori la morminte celebre.

Nu pot pricepe de ce, în locul unei promovări reale a scriitorilor români importanți (Gellu Naum, Mircea Ivănescu, Mircea Horia Simionescu, ca să dau doar nume deja trecute în legendă), în locul vizibilizării operei acestora,  întâietate are scriitorul local. Un ins, repet, în cele mai multe cazuri, mediocru, netalentat, plin de ifose și invizibil pe piața normală (fără cărți în librării, fără cronici, fără prezență în revistele importante, fără public). În locul unor turnee naționale (nu de genul Cenaclului Flacăra, să ne înțelegem) în care publicul să cunoască literatură, nu șpriț, niște poetași necunoscuți, dar abonați la gloria și pilele locale, au mereu întâietate. Practic, nu există județ în România fără o revistă sau un festival sau o zi festivă dedicată literaturii. Dar există în fiecare oraș, orășel, cel puțin un grafoman, o vedetă literară care produce macultură la kilogram și-și umflă mușchii de hârtie că scrie literatură.

Și uite-așa, literatura despre care acești inși vorbesc cu majuscule (LITERATURA, tati!) a ajuns un fel de Violeta. O Violetă  pe care n-o vor violentată de limbajul licențios, dar la care toți băieții cu statut, gloria orașului, șmecheri, mulți asistați social, dar în călduri, suspină.

Cine sunt, cum funcționează, cine a auzit de ei, ce libertate au ieșind din cușca grilei literare pe pista internetului, ce reprezintă punctual pentru comunitățile care-i creditează…. în episoadele următoare, nu neapărat f curând (documentarea e totul, exemplele sunt cu duiumul).

va urma

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: