Publicat de: miculftiriadi | Februarie 24, 2011

editorialul cu muzică

Lecția anonimatului

Trebuie să recunosc. Am purtat multe bătălii virtuale pe net în ultimii ani și mai toate s-au soldat cu retragerea postărilor de la care s-a pornit (de obicei cu scuzele de rigoare din partea agresorilor virtuali) sau cu eliminarea (de către ambele părți) a episoadelor cu pricina. N-am fost niciodată de principiul că mă compromit aruncându-mă în replici dure, uneori  nepermis de reprodus. Nu pot spune că satisfacția eliminării caracterului injurios inițial (e clar că din momentul ping-pongului de invective nu contează decât sursa conflictului) a fost prea mare. De regulă, adversarii, unii personaje în câmpul literaturii, ajung la un armistițiu. Pot înțelege că limita s-a depășit și că energiile negative se pot elimina prin simpla ștergere a postării declanșatoare. Sau o asumare, un regret față de situația creată. Dar, pentru asta, e nevoie de fair play și de un minim respect reciproc. Sau de conștiința apartenenței la un statut comparabil. Şi, de fiecare dată, am încercat să fiu cât mai corect, să nu amestec lucrurile, ci să le clarific fix pe zona mea de interes. Nimic mai mult. Când nu avea avantaje, persoanei vizate i s-au dat circumstanţe. Măcar formale.

Altfel stau lucrurile în cazurile în care, de nicăieri, ura se propagă ca un stol de vrăbii înfometate. Pentru prima dată am obosit să dau replici unor personaje altfel pasabile din punct de vedere literar (supoziţie, mă pot înşela) și, culmea, cu preteții (neasumate, firește), anonime (în invective  nu te poți contra la nesfârșit cu oameni fără identitate). Îmi asum această înfrângere. Sigur că o undă de regret există. E imoral să vezi afișată o atitudine superioară din partea unora care vor să mănânce pe la masa bucatelor literaturii dar nu prea au curajul să se-așeze sau nu știu să folosească tacâmurile. Fie că au tupeul celor nevăzuți, necunoscuți, neimportanți (la o adică în contextul real), neobosiți în a folosi  argumentul fizic ca armă sigură pentru a-și consolida (în jurul acelui grupuscul obscur pe care l-ar reprezenta) cine știe ce rol sau victorie, fie că asta e modul lor de a-și pierde timpul (care, de la o vreme,  și pentru cei din fenomen, reprezintă ceva).

Recunosc, nu mă pot pune cu amatorii, cei care nu respectă o anumită regulă a jocului (pentru că nu fac parte din joc). Nu mă pot contra cu anonimi care sunt mari și tari pe după bloguri dar nu-și pot declina identitatea pentru a nu ieși cumva șifonați într-un CV profesional sau într-o poză publică oarecare. După cum nu mă pot abate de la principiul că într-o astfel de poveste este elementar să eviți  atacul la persoană.

Poate că am pierdut ceva ore cu aceste episoade neplăcute. Câștigul e cumva secundar: o încredere mai mică în viața virtuală. Până la urmă literatura nu e pe net decât în bibliotecile virtuale, orice s-ar spune. Și mai ales în țara în care orice student la litere se crede (în taină) scriitor. Altceva e însă simptomatic. În discuţiile recente în care apar critici vs bloggeri, scriitori vs cititori, rolul cititorilor (blogger sau  actant cultural, cum le place unora să-şi prezinte campaniile de lectură, de parcă lectura e ceva la normă) pare nu doar să capete o amploare deosebită (pe net oricine poate vorbi în orice termeni despre orice) ci să şi impună reguli noi. Cu riscul de a părea desuet, cred că nu se poate vorbi despre o importanţă reală a bloggingului literar (deşi am arătat mereu avantajele acestuia). Libertatea înţeleasă de către unii, lipsa acelui minim respect despre care aminteam mai sus aduce în câmpul virtual tot soiul de comentatori. Mizând pe buna lor credinţă, orice fraier (vorb-aia) nu face decât să se autoiluzioneze că sistemul literar actual mai reprezintă ceva. De fapt, bubele sunt mult mai adânci şi vin nu doar din lipsa de pondere a fostelor centre ce influenţă (tirajul revistelor literare, rolul lor, concursurile de creaţie s.a.m.d.) ci, mai ales, din structura sistemului educaţional (lipsa examenului de admitere, fabrica de diplome, lipsa de interes a viitorilor profesori pentru literatura română). Luată la pachet şi livrată unor snobi, literatura contemporană nu reprezintă decât o bibliografie opţională.

Sigur, după ultima serie de comentarii pe care le-am avut pe facebook, nu pot fi de acord cu propunerile de cenzură pe net. Oamenii pot reacționa cum vor, atâta timp cât au apetit pentru asta. Singura regulă, nescrisă și personală,  ar fi restricționarea anonimilor (la figurat, să nu se facă discriminare). În rest, lecția anonimatului le poate da unora doza de succes și gloria unei zile în ambianța literaturii în care se tot visează. Somn ușor!

Anunțuri

Responses

  1. Cristi, sunt doar pareri. nici nu ar trebui sa te supere asta, dar, normal, e dreptul tau sa-ti sara tandara. Ca si al lor.
    Intr-o lume normala s-ar face de la sine diferenta intre pareri si judecati argumentate. Dar confuziacred ca apare din cauza celor care ar trebui sa dezvolte analize bine puse la punct si, in loc de asta, se specializeaza in impunerea unor simple impresii.
    Anonimii, blogerii, cei mai sarcastici dintre ei mie mi se pare ca nu fac decat sa isi spuna parerea. In schimb stiu comentatori culturali cu pretentii de formatori de opinie care nu sunt in stare sa propuna altceva decat pareri si sa le vanda drept judecati critice.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: