Publicat de: miculftiriadi | Ianuarie 19, 2011

intro pentru Tasse

pentru că astăzi prietenul meu bun Bogdan mă egalează la vârstă, iată primul fragment din Morții Mă-tii, partea a III-a, Micul Ftiriadi.

intro

Bdul N. Bălcescu, de la Palatul din Piaţa Daciei până la Crângul din extremitatea vestică a oraşului, este o alee full de castani umbroşi, întinsă precum o bancnotă veche de-o sută, plină de promisiuni şi de praful discret din aer.  De aici – se spune – începea Codrul Vlăsiei, care-ar fi ţinut chipurile pân’ la Bucureşti. Dincolo de ruina Cinematografului Tineretului, colţ cu fosta Karl Marx, o clădire revopsită cincinal cu alb murdar stăpâneşte cartierul de case din spate. E Casa Albă, Prefectura, locul unde se înălţau, în parcarea de vizavi, schelele pentru tribuna oficială de 23 August. Strada defilării neschimbată de cinşpe ani. Spre Poştă, lângă fosta alimentară Camelia, rebotezată Avantaj, Casa de Cultură. O inutilitate. Mamuţii construiţi în tranziţia prelungită stau să cadă ca nişte plombe de ciment. Doar partea Crângului pare sigură. Cutremurele au trecut cu bine peste Muzeul de Istorie, fostul Liceu de fete, astăzi şi sediul unui oarecare teatru. „George Ciprian”. Şi n-au afectat prea tare cele zece blocuri turn, de nouă etaje, ridicate prin ’60, ţepene, deşi tot mai decolorate de ploi. Între ele, generoase spaţii verzi – mai nou –, micşorate de bisericile răsărite prin parcări, bănci de lemn multicolore şi mormane de piatră, statui. Peste drum, ascunse de crengile verzi, pătrate de beton de patru nivele. Nici ţipenie de om. Cei mici dorm alături de bătrâni, iar tanţele şi costeluşii lor muncesc cu drag şi spor. Produc, se reproduc, duc în cârcă urbea, mamiţule!

             De sus poţi acoperi cu privirea aproape o treime din oraş, de la Spitalul Judeţean cu splendida lui Morgă, până la podul de peste râul Buzău. Patru cimitire, dintre care unul privat, Policlinica cu plată, sute de case din ce în ce mai etajate. La orizont, norii şi ciorile cocoţate pe-antene. Dedesubt, mai ales seara, omenirea viermuieşte sub ochi curioşi. De ani şi ani, înălţarea asta în înalt nu-ţi dă ameţeli. Oare de ce răul de înălţime te ia numai când nu eşti acasă? N-ai acelaşi vecin deasupra? Dinspre pământ chip nu-i să ridice privirea. La ce bun să se uite în sus?

             Liniştea de 2.15 e înşelătoare. În cam o jumătate de ceas mamele vor invada străduţele paralele. Peste doar câteva ore începe promenada cuplurilor şi a singuraticilor spre Heleşteu şi Obelisc, atracţiile veşnice ale Parcului Crâng. (Iar) către 6, la bătătoarele de lângă terenurile de fotbal, apar puştii. Sub corcoduşi va răsuna familiarul gust al găştii. Şi-odată cu el, o amintire. Să-i spunem uşurare sau răcnet de război? Sau să nu spunem decât că începe? Un-doi-trei, ne-am pișat pe ei!

Anunțuri

Responses

  1. Tasse MULTUMESTE fain Unui Cristian… 🙂

  2. Eşti prea prost pentru a vorbi despre teatrul George Ciprian. Mărţii mă-tii sunt deja arhicunoscuţi, ambalaţi de mult în prezervative.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: