“Nu eşti bun la nimic, stai la rând, nu intra în faţă.
O somaţie care, probabil, repetată de zeci de ori în zeci de împrejurări, a declanşat acest surprinzător roman, scris de un om şi mai surprinzător, pe care-l puteam bănui de multe calităţi, numai de aceea de romancier ba. Am trecut prin numeroase stări citindi-i cartea. Prima a fost aceea de şoc. Ultima a fost de dependenţă: citeam şi nu mă puteam opri. O carte ca asta nu poate fi scrisă de un autor cu biografie subţire, contrafăcută, cosmetizată. Întâmplările sunt grase şi gâlgâie de prospeţime, situaţiile aleargă de la macabru la hilar, naturaleţea, adesea foarte frustă, a limbajului nu este trădată niciodată.
un cristian devine, prin cartea de faţă, Acest Cristian. De neconfundat. Ascultaţi, vă rog, câteva acorduri:
Nepoate, aici o să dorm eu şi tu o să vii la mine să-mi aprinzi o lumînare! – mă bătu pe spate, arătîndu-mi cavoul cu capacul gri proaspăt vopsit.
Tataie, nu vrei să dormim împreună?”
Ioan Es. Pop
Morţii Mă-tii nu-i o carte, e o înjurătură, cea mai abjectă, adresată celei mai abjecte dintre lumi. Pute a scârnă şi a descompunere. O înjurătură pe care umilinţa i-o aruncă în faţă nepăsării. Dostoievski e scriitorul meu preferat, spune un cristian. Se vede!
Nora Iuga
